Flautul și Casandra lui fermecată

Detalii

Categorie: Cultura

Înlănțuirea zilelor care celebrează dragostea a adus pe scena Filarmonicii Pitești cel mai frumos concert de la începutul anului, ținut cu sala plină. Prim-dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea s-a întrecut pe sine prin alegerea muzicală dar mai ales prin alegerea solistei, o prezență caldă, răpitoare prin zâmbet și fermecătoare prin prestație.

Crescând sub bagheta domnului Oprea, având o adolescență armonioasă dăruită cântului și devenind un instrumentist de primă clasă, Casandra Iamandi nu este întreagă fără instrumentul vieții sale, flautul, trăire pe care publicul a sesizat-o prin furtuna de aplauze care se așternea în sală după fiecare interpretare a pieselor. Repertoriul a fost unul de reală măiestrie, îmbinând arii celebre care au hranit inimile tututor, public și orchestră deopotrivă:

Wolfgang Amadeus Mozart-Uvertura la Flautul fermecat,
Christoph Willibald Ritter von Gluck - Dansul spiritelor binecuvântate din Orfeu și Euridice
Wolfgang Amadeus Mozart - Divertisment în fa major
Antonio Vivaldi - Concertul nr. 4 în fa minor, Iarna
Ennio Morricone – Cinema Paradiso, Manuel de Falla - Dansul focului din Amorul vrăjitor
Eugeniu Doga - Vals din filmul  My Sweet and Tender Beast
Leroy Anderson - The Waltzing Cat (Valsul pisicii)
Franz Liszt - Poem simfonic nr. 3 Les Preludes.

Casandra cea fermecată a vrăjit și a îmbiat la visare scriind împreună cu orchestra o poveste sonoră, flautul fiind doar ceea ce întregea acest corp muzical, cele trei elemente: dirijorul, solistul și orchestra fuzionând perfect pentru un concert de succes. Solista se contopește cu un instrument capricios, foarte aproape de vocea umană, precum sunt corpul și sufletul, flautul fiind dependent de stările emoționale ale celui în mâna căruia se lasă cântat, născând o legătură aproape organică între instrument și artist.

De obicei, atunci când rămâi mut de uimire și trăind ceva unic pe care vrei să îl metabolizezi în tihnă, cuvintele sunt cam de prisos căci orice ai spune parcă tot nu este de ajuns, de aceea încheiem prin a retrăi senzația concertului din 20 februarie și sperând la viitoare concerte cel puțin la fel de grăitoare ale Filarmonicii Pitești, dar mai de cu seamă ale dirijorului ei, inspirat și dăruit care începe să scoată din cufăr nestematele orchestrei pe care le-au șlefuit împreună, așa cum joi a făcut-o cu delicata și talentata Casandra Iamandi. (Mădălina Ciobanu)