1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Program Mendelssohn și Beethoven, la Filarmonica Pitești

dirijorrrArticol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 22 aprilie 2024

Filarmonica Pitești organizează joi, 25 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar cu pagini muzicale aparținând lui Mendelssohn și Beethoven. Alături de orchestra simfonică a instituției revine dirijorul Gheorghe Iliuță, solistul serii fiind violonistul Aron Cavassi. În program: F. Mendelssohn - „Concertul pentru vioară în mi minor, op. 64” și L. van Beethoven - „Simfonia nr. 4 în Si bemol major, op. 60”.

După absolvirea liceului de artă, a Universității Naționale de Muzică la secția dirijat orchestră (profesori, Constantin Brâncuși și Ludovic Bács), Gheorghe Iliuță a urmat și cursurile de master (stilistică dirijorală) și pe cele doctorale. A început studiul pianului de la șase ani, muzica devenind profesie. A debutat, ca dirijor, în 2002, alături de Filarmonica „Marea Neagră” din Constanța. Și-a desăvârșit stilul urmând cursuri de măiestrie dirijorală cu Horia Andreescu, Daniel Barenboim, Marek Janowski. A dirijat majoritatea filarmonicilor din țară. A pus bazele fundației „ConstantArt” și a realizat numeroase proiecte pentru descoperirea tinerelor talente. În prezent este dirijor la Opera Comică pentru Copii din București.

Violonistul Aron Cavassi reprezintă a cincea generație de muzicieni din familia sa. Născut la Freiburg (Germania), a absolvit Universitatea de Arte din Berlin, în prezent fiind masterand la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa profesorului Gabriel Croitoru. A obținut numeroase premii, dinte ele amintim pe cele de la Ploiești, București și Filadelfia (Italia). A avut colaborări cu TVR, Trinitas TV, Radio România Muzical și Institutul Cultural Român din Berlin, Graz și Paris. Ca solist, a concertat în Franța, Italia, Germania, Elveția, Austria, iar în România la filarmonicile din București, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște. Dintre mentori îi menționăm pe Liviu Prunaru și Remus Azoiței.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 50 de lei sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

De neratat! În Joia Mare, concert al orchestrei de suflători a Filarmonicii Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 1 mai 2024 Filarmonica Pitești organizează joi, 2 mai, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic susținut de orchestra de suflători a instituției, dirijor, Cătălin Ion. În program: W.A. Mozart - „Ave Verum Corpus”, H. Beefting - „Twilight”...
În Joia Mare, concert al orchestrei de suflători a Filarmonicii Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 29 aprilie 2024 Filarmonica Pitești organizează joi, 2 mai, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic susținut de orchestra de suflători a instituției, dirijor, Cătălin Ion. În program: W.A. Mozart - „Ave Verum Corpus”, H. Beefting - „Twilight”...
Centrul Cultural Pitești organizează, în zilele de 29 și 30 aprilie 2024, evenimente cultural-educat... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 26 aprilie 2024 Centrul Cultural Pitești organizează, în zilele de 29 și 30 aprilie 2024, evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la c...
Evenimente culturale în Argeș în perioada 26 – 30 aprilie 2024 Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 26 aprilie 2024 Consiliul Județean Argeș vă invită să participați și în zilele următoare la o serie de evenimente culturale organizate de instituțiile de cultură subordonate. Începând din acest weekend și până la finele săptămânii viitoare sunteți invitați să parti...
Înalt Prea Sfințitul Calinic Argeșeanul, invitat la Conferințele Filarmonicii Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 24 aprilie 2024 Filarmonica Pitești organizează vineri, 26 aprilie, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncțional, o nouă ediție a conferințelor-recital ale Filarmonicii Pitești. Dacă invitatul lunii trecute a fost actorul Constantin Cotimanis, în vinerea dinainte...
Filarmonica Pitești a fost inclusă în calendarul din 2024 pentru evenimentele desfășurate în cadrul ... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 23 aprilie 2024 Celebrarea Centenarului Puccini în România include o serie de evenimente de înaltă ținută artistică ce vor onora așa cum se cuvine contribuția extraordinară a compozitorului în muzica de operă. La Filarmonica Pitești, evenimentul va avea loc în 12 s...
Program Mendelssohn și Beethoven, la Filarmonica Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 22 aprilie 2024 Filarmonica Pitești organizează joi, 25 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar cu pagini muzicale aparținând lui Mendelssohn și Beethoven. Alături de orchestra simfonică a instituției revine dirijorul Ghe...
Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 22-26 aprilie 2024, evenimente cultural-educative ... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 22 aprilie 2024 Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 22-26 aprilie 2024, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pites...
Două evenimente deosebite la Filarmonica Pitești dedicate Sărbătorii Pascale! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 22 aprilie 2024 La primul dintre acestea, vineri, pe 26 aprilie, de la ora 19.00, ne onorează cu prezența ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Cel de-al doilea eveniment, de duminică, 28 aprilie, tot ora 19.00, aduce o premieră la Filarmonica Pitești:...
De neratat! Centrul Cultural Pitești, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 15 aprilie 2024 Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 15-21 aprilie 2024, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pites...
Tdtpasti
Acțiune lăudabilă a comercianților din piețele agroalimentare din Pitești! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 3 mai 2024 Cu ocazia sărbătorilor de Paști, comercianții din piețele Calea București (Ceair), Găvana, Smârdan, Trivale și Traian, la inițiativa Salpitflor Green SA, derulează o acțiune plină de g...
Simona Bucura-Oprescu: Astăzi vă spun tuturor, dragi jurnaliști, un mare mulțumesc! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 3 mai 2024 Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, a transmis azi un mesasj special cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei:   ”As...
Salubritate 2000 SA: Recomandări utile pentru perioada sărbătorilor: sortarea și depozitarea corectă... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 30 aprilie 2024 Sărbătorile Pascale sunt un prilej de mare bucurie, dar și o perioadă în care se generează cantități considerabile de deșeuri. Cu un comportament responsabil, prin gesturi mici, pu...
Cristian Gentea: Argeș Mall se integrează în municipiul nostru de astăzi, 25 aprilie 2024! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 25 aprilie 2024 Argeș Mall se integrează în municipiul nostru de astăzi, 25 aprilie 2024, anunță primarul Cristian Gentea.   Conform edilului, avantajele sunt enorme pentru Pitești: &n...
Aurel Costache și-a depus candidatura pentru Primăria Mioveni: Fiecare vot pentru PSD va garanta că ... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - sâmbătă, 27 aprilie 2024 Aurel Costache și-a depus astăzi la Biroul Electoral de Circumscripție candidatura pentru funcția de primar al orașului Mioveni. A fost înregistrată la BEC, de asemenea, și list...
Ion Mînzînă și-a depus candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Argeș:... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 26 aprilie 2024 Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, și-a depus astăzi la Biroul Electoral Județean candidatura pentru un nou mandat de #președinte al Consiliului Județean. Tot astăzi a fost dep...
Logoccm
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000