1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Crucea Roșie Română a lansat un punct de prim ajutor în satul Slatina, comuna Nucșoara

0crrProiectul, realizat cu sprijinul Automobile Dacia Renault, constă în instruirea unei familii compuse în medie din 3 membri din comunitate, care vor ști să acorde primul ajutor în cazul urgențelor minore și vor preveni agravarea situației în cazul urgențelor majore care necesită asistență medicală.
Beneficiarii acestui proiect sunt cele 572 de persoane din satul Slatina, comuna Nucșoara, care nu dispun de servicii medicale permanente, iar serviciul de ambulanță este la distanță.
Familia de "salvatori comunitari", Crăciun Elena, Cristina și Mihaela, a fost instruită în cadrul unei sesiuni de pregătire cu durata de 4 zile (24 de ore), fiind dotată cu o trusă de prim ajutor și cu un registru în care va ține evidența cazurilor asistate și a materialelor utilizate.
La poarta fiecărei familii instruite va fi montată o plăcuță cu emblema de Cruce Roșie și textul "Punct de prim ajutor".
Cheltuielile de implementare și funcționare a unui punct de prim ajutor au fost de 3.000 euro/punct, în care au fost incluse: cheltuieli de instruire și de transport, precum și cheltuieli de achiziție material pentru dotarea punctului cu trusă de prim ajutor cu consumabile pentru un an, un glucometru cu consumabile, un tensiometru și un dispozitiv EKG cu telecitire într/un serviciu de cardiologie cu abonament pentru un an (10 telecitiri/lună).
Filiala Argeș a făcut parte din prima serie de implementare a proiectului, faza pilot, în care au fost incluse 10 județe, urmând ca până la finele anului 2013 acest proiect să fie implementat în fiecare județ, în 41 de localități izolate.

Un poliţist continuă buna tradiţie a Argeşului Un poliţist argeşean continuă buna tradiţie a Poliţiei Argeş care a dat de-a lungul timpului oameni capabili care au condus cele mai importante structuri din MAI. Astfel, Comisarul-şef piteştean Bogdan Berechet va prelua conducerea Poliţiei Capitalei, fiind numit în funcţie prin împuternicire de ministrul de...
Târgul de Crăciun din Mioveni îşi deschide porţile pe 6 decembrie Deschiderea celei de-a treia ediții a Târgului de Crăciun din Mioveni va avea loc joi, 6 decembrie, iar în zilele de 7, 8 și 9 decembrie vor fi organizate, zilnic, spectacole cu artiști de marcă, programe artistice și multe surprize pentru toate vârstele. Printre noutățile târgului de anul acesta se numără c...
ANUNŢ DE INTERES PENTRU ARGEŞENI CU PRILEJUL NOULUI AN! La trecerea dintre ani, doresc să urez tuturor pacienţilor şi cadrelor medicale din Argeş multă sănătate, fericire și prosperitate! Fie ca Noul An să vă aducă satisfacții alături de familie, bucurii și armonie!LA MULȚI ANI! Dr. Cristina Stocheci, senator PSD Argeş
Andrei Gerea: Am depus un proiect pentru achiziționarea de staţii de încărcare pentru mașini electri... Bucureștiul se află între cele mai poluate orașe din Europa. Spre deosebire de alte orașe, în București, în organizația condusă de Andrei Gerea, consilierii ALDE sunt extrem de activi și au venit inclusiv cu un proiect de hotărâre care vizează o soluție la poluare din Capitală. Astfel, Grupul consilierilor ...
Andrei Gerea: Raportul MCV, efectul ipocrit al unor politicieni români Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a avut o reacție dură după rezoluția PE și raportul MCV. Rezoluția adoptată ieri în PE condamnă România și cere chiar realuarea unora dintre procedurile finalizate prin adoptarea legilor justiției, în timp ce raportul MCV mai adaugă 8 puncte la cele 12 de anul trecut. În pl...
Andrei Gerea, la Congresul ALDE de la Madrid: Am creionat portretul Europei pe care ne-o dorim În perioada 8-11 noiembrie s-a desfășurat, la Madrid, cel de-al 39 -lea congres al ALDE. Din partea ALDE România a participat la congres și deputatul de Argeș Andrei Gerea, vicepreședinte la nivel național, din delegație mai făcând parte și europarlamentarii Norica Nicolai și Renate Weber, președintele TLDE C...
Amintiri despre viitorul copiilor noştri O amintire. Prin iarna lui 1985, eram, atunci, la vârsta declaraţiilor de dragoste, aveam să rămân cu gura căscată citind, în almanahul Scânteia tineretului, rezultatele unui sondaj de opinie realizat printre tinerii din fosta Republică Federală a Germaniei. La întrebarea „Cine a fost Bach?", cei mai mulţi d...
Sterilizari
Hcbbraduangajeaza
Clădiri în reabilitare termică la Recea Articol publicat der ARGESFOCUS.RO - joi, 13 noiembrie 2025 Concomitent cu alte investiții importante, în localitatea Recea continuă lucrările de creștere a eficienței energetice la școală, grădinițe și clădirea fostei școli din satul Gole...
Asfalt pe ulițe laterale din Râca Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 13 noiembrie 2025 Administrația publică locală din comuna Râca, condusă de primarul Georgel Burcea merge înainte cu lucrările realizate în completarea investițiilor derulate prin Programul ”Anghel S...
Filarmonica
Logoccm
Salubritatelogo