Argeşul a ieşit de sub avertizare hidrologică cod galben!
- Detalii
- Categorie: old-actual
Judeţul Argeş a ieşit de sub avertizare hidrolo-gică cod galben. Precipitaţiile înregistrate în această perioadă au condus la producerea unor creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din Bazinul Hidrografic Argeş. „Judeţul Argeş s-a aflat sub avertizarea hidrologică cod galben din data de 19 iunie până astăzi la ora 12:00 (n.r. ieri). Avertizare a existat pentru râurile din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov, dar şi în bazinele hidrografice Călmăţui şi Vedea. În această perioadă în care ne-am aflat sub avertizarea hidrologică cod galben am avut şi o avertizare meteorologică întrucât au căzut ploi torenţiale. Din această cauză am avut şi creşteri de debite şi depăşiri ale ieşiri apei din matcă. Aşadar, problemele punctuale au fost la Ştefan cel Mare, unde din cauza precipitaţiilor abundente s-au produs scurgeri de versanţi. Totodată, au fost afectate zece anexe gospodăreşti, un drum comunal, două podeţe, un teren agricol şi trei gospodării din comuna Izvoru.", a declarat purtătorul de cuvânt ABA Argeş-Vedea, Ana Maria Dulică.
Cantităţi foarte mari de precipitaţii s-au înregistrat pe râul Cotmeana, 53 litri pe metru pătrat, pe râul Dâmboviţa în localitatea Rucăr, 19 litri pe metru pătrat, pe râul Argeşel la Nămăieşti, 40 litri pe metru pătrat şi la Voina, 20 litri pe metru pătrat. Din fericire ploile s-au oprit însă pentru că vremea pare a fi capricioasă reprezentanţii „Apelor Române" şi-au luat o serie măsuri de precauţie pentru a evita producerea inundaţiilor. „Planul nostru de măsuri este unul stabilit prin regulamente. De fiecare dată când ne aflăm sub avertizări suntem pe teren pentru a monitoriza cursurile râurilor. Sunt supravegheate punctele critice, iar podurile şi podeţele sunt verificate. Totodată, anunţăm deţinătorii de lacuri de categorii mai mici asupra avertizărilor şi le transmitem să nu efectueze diverse manevre fără să ne anunţe. Suntem pe teren întotdeauna pregătiţi să intervenim întrucât serviciile noastre specia-lizate sunt în permanenţă la datorie 24 de ore din 24.", a completat purtătorul de cuvânt ABA Argeş-Vedea
Articol publicat der ARGESFOCUS.RO - joi, 13 noiembrie 2025
Concomitent cu alte investiții importante, în localitatea Recea continuă lucrările de creștere a eficienței energetice la școală, grădinițe și clădirea fostei școli din satul Gole...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 13 noiembrie 2025
Administrația publică locală din comuna Râca, condusă de primarul Georgel Burcea merge înainte cu lucrările realizate în completarea investițiilor derulate prin Programul ”Anghel S...

